Curtea Crețuleștilor din mahalaua Arhimandritului (I)

Dintre insulele de țesut urban izolate în anii ’80 între arterele centrului civic, cea delimitată de bd. Libertății, Națiunile Unite și Splaiul Independenței rămâne până azi probabil cea mai puțin cercetată. Construcțiile existente califică zona drept o rezervație de arhitectură rezidențială interbelică, predominant modernistă; li se adaugă biserica și clopotnița mânăstirii Mihai Vodă, rupte de contextul lor urban și translate la nord de str. Sapienței în anii 1984-5. [1] De cealaltă parte a străzii Sapienței sunt însă de regăsit construcțiile bine conservate ale unei curți boierești din secolul al XVIII-lea: o casă cu etaj (str. Vigilenței nr. 3) și un paraclis de familie cunoscut azi ca biserica Sapienței. După cum vom vedea în cele ce urmează, istoria lor comună se leagă în primă instanță de familia Crețulescu, apoi de familia Lahovary.

Supraviețuirea până în plin secol XX (și acum XXI) a unei curți boierești urbane cu casă și paraclis de secol XVIII constituie, prin forța lucrurilor, o situație cu totul excepțională. Într-un București în care cercetarea și protejarea patrimoniului ar reprezenta o reală prioritate, curtea Crețulescu-Lahovary ar avea de oferit un studiu de caz clasic pentru tot ceea ce e de găsit la intersecția microistoriei cu timpii lungi ai istoriei urbane. În realitate, simpla ei existență pare să fi scăpat printre multele fisuri ale istoriografiei bucureștene. Încă și mai grav, dacă biserica Sapienței era propusă spre clasare ca monument istoric încă din 1978 și (re)clasată în prima listă post-decembristă a monumentelor istorice, casa Crețulescu-Lahovary n-a beneficiat niciodată de protecție juridică, în afara prevederilor laxe ale regulamentului zonei protejate nr. 76 (biserica Mihai Vodă-Sapienței). [2] Altfel spus, ne era limpede de ceva vreme că o documentare aprofundată a ansamblului în cadrul proiectului Case și mai vechi constituia o necesitate de primă importanță. Din ianuarie 2020, necesitatea urma să se transforme în urgență odată cu deschiderea unui șantier pe str. Vigilenței, care viza atât „lucrări de consolidare și reconfigurare” a vechii case Crețulescu-Lahovary, cât și construcția unui imobil P+S+3E+M pe parcela alăturată de la nr. 5. Natura invazivă a intervențiilor asupra casei, precum și excavarea rapidă a curții de la nr. 5 nu sugerau vreo intenție serioasă de documentare sau restaurare. Pandemia ne-a prins în plin efort de documentare; în plus, încercarea de a înțelege schimbările radicale de topografie urbană din vecinătatea ansamblului au deschis drumul primului nostru exercițiu riguros de georeferențiere a planurilor bucureștene de secol XIX .

În condițiile date, am considerat că este mai util să publicăm aici rezultatele preliminare ale cercetării noastre într-o primă serie de articole. Cel de față își propune să schițeze istoria întregului ansamblu în contextul său urban documentat din anii 1840 până în prezent; articolele viitoare vor aprofunda studiul zonei pe planurile Bucureștiului de la finele secolului al XVIII-lea, concentrându-se apoi asupra casei Crețulescu-Lahovary.

Fig. 3 | Casa Crețulescu-Lahovary: fațada de sud (februarie 2020). La dreapta, în plan secund, vila Lahovary de pe colțul cu str. Brutus.

Curtea Crețuleștilor: scurt istoric

La 1710, marele vornic Iordache Crețulescu (1680-1746) și soția sa Safta (n. Brâncoveanu, 1686-1747?) construiau un paraclis pe proprietatea lor din mahalaua Arhimandritului (Sf. Apostoli): biserica Sapienței de azi. [3] Nu era un lucru neobișnuit până în plin secol XIX ca marile reședințe boierești să-și aibă propriul paraclis de familie în imediata apropiere a casei. Pentru a da numai două exemple din vecinătatea curții Crețulescu: casele Ghica de pe ulița Mihai Vodă aveau un mic paraclis care a dăinuit până dincolo de anii ’40, uitat în spatele palatului Prefecturii Județului Ilfov (azi Judecătoria Sectorului 3), în vreme ce săpăturile arheologice din curtea casei Văcărescu-Bellu-Prager de pe Calea Victoriei au scos la lumină o succesiune de patru paraclise pe același amplasament (sec. XVI-XIX). [4] Nu știm deocamdată dacă reședința boierească deservită de paraclisul lui Iordache și Safta Crețulescu e de identificat cu o fază timpurie a casei din str. Vigilenței, ori cu vreo altă construcție dispărută în secolul al XVIII-lea. Cert e că întreaga proprietate a rămas în familia Crețulescu vreme de încă cinci generații, fiind moștenită din tată în fiu de marele ban Constantin Crețulescu (1707-1769), marele ban Manolache Crețulescu, marele clucer Gheorghe Crețulescu, aga Emanoil / Manolache Crețulescu (1806-1878) și Emanoil Kretzulescu (1836-1904). După cum vom vedea, primele sugestii cartografice privind curtea Crețuleștilor urcă până la sfârșitul sec. al XVIII-lea, dar abia de la planul Borroczyn I (1844-46) încolo putem urmări cu mai multă precizie evoluția topografiei proprietății.

Fig. 4 | Paraclisul caselor Crețulescu-Lahovary / biserica Sapienței înainte de reparațiile din anii 2010. La dreapta paraclisului, în plan secund, fațada nordică a casei principale. Fotograf neidentificat, ante 2008.

Pe la începutul anilor 1880, Emanoil Kretzulescu vinde întreaga proprietate soacrei sale Olimpia Lahovary (n. Arsaki, 1824-1898), care renovează paraclisul (1884) și îl deschide publicului. La moartea Olimpiei, ansamblul a trecut în proprietatea fiului său, diplomatul Alexandru Emanoil Lahovary (1855-1950). Deși tratată nominal ca o proprietate unitară, vechea curte boierească intrase deja în dezagregare: paraclisul și casa parohială făceau acum corp distinct de restul curții, iar Alexandru Lahovary își construise la mijlocul anilor 1890 o vilă la sud de casa principală. [5]

Divizarea efectivă a curții are loc în 1911, când casa Crețulescu și terenul ei sunt vândute Băncii de Credit Român; paraclisul și casa parohială vor fi donate Arhiepiscopiei Bucureștilor de către Alexandru Em. Lahovary abia în 1931, după aproape douăzeci de ani de tergiversări juridice. [6] Tot pe la 1930-1931, fracțiunea de proprietate vândută Băncii de Credit Român este cumpărată de o organizație caritabilă a comunității evreiești bucureștene, fundația „Löbel și Sarah Berkowitz”. Fundația va instala în vechea casă Crețulescu-Lahovary orfelinatul „Căminul Copiilor”, în vreme ce terenul neconstruit de la vest de casă va fi parcelat în 1934, cel mai probabil pentru a susține financiar orfelinatul. Actuala stradă a Vigilenței și micile sale imobile moderniste sunt rezultatul acestei parcelări. [7] Patrimoniul fundației Berkowitz este naționalizat în 1941, în plin context politic antisemit. Astfel, casa Crețulescu-Lahovary trece în administrarea Ministerului Sănătății, rămânând proprietate de stat până la începutul anilor 2000. [8]

Topografia curții crețuleștilor (1846 – 2019)

Fig. 5 | Structurile curții Crețulescu-Lahovari: context actual. Plan cadastral (1995) georeferențiat și surprapus pe imaginea satelitară Google Earth (2018).

Odată stabilite aceste repere istorice, putem arunca o privire mai detaliată asupra topografiei curții Crețuleștilor, urmărind modul în care aceasta a structurat evoluția țesutului urban al zonei. În contextul lor urban actual (fig. 5), structurile vechii proprietăți se înscriu într-un triunghi delimitat de străzile Sapienței, Vigilenței și Brutus. Paraclisul (A) și casa parohială (B) au acces dinspre str. Sapienței, de unde și numele curent al parohiei de azi, în vreme ce casa boierească (C), restul de curte de la sud de paraclis (D) și vila Lahovary (E) au acces dinspre strada Vigilenței. Dintre aceste repere, numai traseul străzii Sapienței, limita de est a parcelelor actuale și str. Brutus aproximează hotarele istorice ale curții Crețuleștilor.

Fig. 6 | Contextul urban al curții Crețuleștilor la 1846: planul Borroczyn I, pl. 38 + 49 georeferențiate & suprapuse pe imaginea satelitară Google Earth (2018). Se observă deplasarea albiei Dâmboviței spre vest și vechea tramă stradală dispărută în anii ’80.

La 1846 (fig. 6 și 7.1), proprietatea se găsea la miezul unei insule de țesut urban delimitate la vest și sud de ulița Sf. Apostoli, la nord de ulița Mihai Vodă, la est de ulița Faca / Poliției, iar la sud de viitoarea str. Brutus. Accesul la casă și paraclis se făcea dinspre ulița Sf. Apostoli, printr-o fundătură care se oprea la limita proprietății Crețuleștilor. Această fundătură avea să fie aliniată și prelungită abia în anii 1893-4 spre est până în str. Poliției, rezultând actuala stradă a Sapienței. [9] Așa se explică faptul că întreaga proprietatea Crețulescu-Lahovary și-a avut adresa poștală până spre mijlocul anilor 1890 pe str. Sf. Apostoli nr. 42. [10] Singurele construcții înregistrate de planurile Borroczyn sunt casa principală (fig. 5, C) și paraclisul (A). Casa preotului din spatele paraclisului a fost construită înainte de 1899, cel mai probabil în preajma renovării din anii 1880; cadastrul din 1911 îi surprinde încă planul inițial (fig. 7.2), care a fost apoi extins spre stradă înainte de 1927. Paraclisul a primit un pridvor mai curând inestetic (fig. 4), dar ușor de recunoscut pe planurile recente la reparațiile întregului ansamblu parohial din anii 1966-8. [12] Câtă vreme structura casei Crețulescu-Lahovary va face obiectul unui articol separat, să remarcăm acum doar dispariția, undeva după 1856, a corpului îngust de pe latura de est: ne vom întoarce la el la finalul articolului.

Fig. 7 | Evoluția contextului urban al curții Cretuleștilor: planul Borroczyn I (1844-46), planurile cadastrale din 1911 și 1995, respectiv imagine satelitară Google Earth (2018), georeferentiate.

La est, proprietatea Crețulescu se învecina cu o mare reședință de epocă fanariotă, care se impune prin proporții atât pe planurile din anii 1840-50, cât și în fotografiile panoramice realizate în anii 1860-70 de pe Dealul Spirii. E vorba de casa Hristopol, demolată pe la 1888 pentru a face loc Circului Sidoli, al cărui plan circular sare în ochi pe planul cadastral din 1911 (fig. 7.2). La sud, curtea casei se continua până la actuala stradă Brutus cu o grădină marcată ca atare pe planurile Borroczyn. Planul Jung (1856) înregistrează apariția unei mici structuri rectangulare la stradă, care însă dispăruse deja la 1899. La mijlocul anilor 1890, Alexandru Em. Lahovary și-a construit în schimb în colțul de est al grădinii vila cu două etaje menționată ceva mai sus (E). Planurile cadastrale din 1899 și 1911 mai surprind apariția unor construcții pe locul vechii grădini, la vest de vila Lahovary. E vorba, cel mai probabil, de „casele și grajdurile” menționate în documentele de partaj ale proprietății Lahovary de la 1899. Ele aveau să dispară în urma parcelării efectuate de fundația Berkowitz la 1934. Am văzut deja mai sus că strada Vigilenței (inițial denumită Aleea Sapienței) și imobilele sale moderniste își datorează existența acestei parcelări: în noua situație creată, vila Lahovary se regăsea pe colțul str. Vigilenței cu Brutus, în vreme ce casa Crețulescu-Lahovary era pusă în valoare de un mic scuar oval. Până una-alta, o mică mostră interbelică de bune practici în urbanism, rămasă intactă până anul acesta. Cum demolările din anii ’80 de pe str. Sf. Apostoli nu par să fi modificat geometria parcelării Berkowitz, limita vestică a acesteia din urmă ar trebui să marcheze și hotarul vestic al vechii curți boierești. În practică, exercițiul nostru de georeferențiere ne-a dat diferențe de 2 până la 5 metri între conturul proprietății pe planul Borroczyn I, respectiv pe planurile de secol XX. Rămâne greu de spus la momentul de față dacă astfel de diferențe țin de erorile de topometrie de la 1846, de insuficiența punctelor de control la georeferențiere… sau de natura inerent imprecisă a limitelor de proprietate de prin fundurile curților bucureștene din secolul al XIX-lea.

Câteva observații de natură arheologică la final de etapă. De la 1846 până în 2019, arealul curții Crețuleștilor a trecut printr-un proces de densificare urbană fără mari discontinuități: singurele construcții dispărute în acești 170 de ani sunt corpul de pe latura de est a casei principale și anexele construite după 1852 în grădina dinspre str. Brutus. Pe de altă parte, aceste intervenții succesive au acoperit aproape întregul areal al vechii curți, cu o excepție notabilă: parcela neconstruită cu adresa actuală pe str. Vigilenței nr. 5 (fig. 5, C). Era deja limpede că porțiunea cuprinsă între casa principală, casa parohială și limita estică a proprietății conținea vestigiile corpului dispărut după 1856. Mai important, terenul aflat între casa boierească și vila Lahovary rămăsese nederanjat de la 1846 încoace – și foarte probabil încă de la finele secolului al XVIII-lea. Toate acestea ar fi trebuit să-l recomande din oficiu pentru o cercetare arheologică preventivă. Curtea a fost excavată aproape în întregime la începutul anului. Tot ce am putut constata la început de februarie 2020 era faptul că profilul gropii surprindea elemente solide de zidărie cu cărămidă îngustă, dărâmături de cărămidă și un strat substanțial de arsură: fragmente pierdute din trecutul necartat al Bucureștiului. Și mai ales pierderi evitabile.

Fig. 8 | Curtea proaspăt excavată a casei Crețulescu-Lahovary (februarie 2020); în profilul gropii, structuri de zidărie, dărâmături și un strat de arsură. La stânga, în plan secund, casa principală, casa parohială și biserica Mihai Vodă.

(va urma)

Note

[1] Translarea bisericii și a clopotniței mânăstirii Mihai Vodă a avut loc în perioada oct. 1984 – martie 1985: Stoica & Ionescu-Ghinea 2005, 384.

[2] Biserica Sapienței figurează pe propunerile din Lista bunurilor din patrimoniul cultural național al Republicii Socialiste România (1978), p. 46 nr. 613 și în Lista Monumentelor Istorice din 1992, p. 227 nr. 495. Cod actual (LMI 2015): B-II-m-B-19645.

[3] Pentru istoricul bisericii Sapienței: Stoica & Ionescu-Ghinea 2005, 385-6, citând un istoric inedit al bisericii întocmit de pr. Constantin Sârbu (1969).

[4] V. lista de paraclise boierești compilată de Costescu 1944, 338, care include pe „cel din curtea fostei reședințe a Sfântului Sinod (pe strada Sapienței, sub mânăstirea Mihai Vodă), și astăzi în ființă”, fără a face legătura cu familia Crețulescu. Pentru paraclisele casei Văcărescu: Mănucu-Adameșteanu & Ionescu 2004.

[5] Partajul proprietății Olimpiei Lahovary (2 dec. 1899): SANIC, fond Krețulescu, d. 671, f. 2r, 12r-v, 13r și 15r. Autorizația de construcție a vilei Lahovary (1895): SMBAN, PMB Tehnic, d. 1050/1895 (inv. vechi 1387/1895, cf. arhiva Cezara Mucenic).

[6] Pentru trecerea casei în proprietatea Băncii de Credit Român: SANIC, fond Krețulescu, d. 784, f. 1r și f3r, 5v & 8r. Din 1919 până în 1930, donația paraclisului a fost întârziată de bătălia legală cu urmașele grădinarului Gärtner cu privire la proprietatea de drept a casei parohiale din str. Sapienței: SANIC, fond Krețulescu, d. 784, f. 1-10. Actul de danie din 20 oct. 1931: SANIC, fond Krețulescu, d. 784, f. 11-12.

[7] SANIC, fond Krețulescu, d. 784, f. 11v. Monitorul Comunal LVIII.8 (19 feb. 1933), p. 56; LX.4 (27 ian. 1935), p. 13; LXII.49 (5 dec. 1937), p. 15; LXIII.2 (9 ian. 1938), p. 13-14. Proces-verbal nr. 781/1940 al Comisiunii pentru înființarea cărților funciare în București, ap. OUG 83/8 iun. 1999, Monitorul Oficial 266 (10 iun. 1999), anexă §1.

[8] Naționalizare în temeiul Decretului-lege 842/1941 pentru trecerea proprietăților urbane evreești în patrimoniul Statului, Monitorul Oficial CIX.74 (28 mart. 1941), p. 1530-33. Retrocedare pe baza OUG 83/8 iun. 1999, Monitorul Oficial 266 (10 iun. 1999), anexa §1.

[9] Monitorul Comunal XVIII.6 / 7 feb. 1893, p. 48. Cf. SANIC, fond Krețulescu, d. 784, f. 16 (schiță de situație a propr. Lahovary înspre str. Sapienței).

[10] SMBAN, PMB Tehnic d. 1050/1895 (autorizația de construcție a vilei Lahovary); SANIC, fond Krețulescu, d. 671, f. 2r, 12r-v, 13r și 15r (partajul propr. Olimpiei Lahovary, 2 dec. 1899).

[12] Pisanie bis. Sapienței; Stoica & Ionescu-Ghinea 2005, 386.

Classical scholar, off-hours antiquarian & musical explorer. Reluctant social media user.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s