Strada Ienăchiță Văcărescu (I)

Proiectul Meremet își reia seria de articole dedicată străzii Principatele Unite, în care iată că pașii ne’au purtat până în zona intersecției acestei străzi cu strada Ienăchiță Văcărescu. Și înainte de a discuta despre casele și locatarii acestei intersecții, nu putem ocoli o introducere în istoria sinuoasă a acestei artere. Am văzut de altfel în cele două articole anterioare (aici și aici) cum se creionează profilul său istoric, acela de uliță principală a vechii mahalale Sfânta Ecaterina, dezvoltată de această mânăstire pe mica sa moșie de vatră. Această moșie era delimitată aproximativ de strada Bibescu Vodă, Calea Șerban Vodă, strada Principatele Unite, hotarul cu Grădina Mitropoliei și Aleea Mitropoliei (ulicioara ce cobora dealul pornind de la clopotnița nouă de la 1698 a lui Constantin Brâncoveanu). Mahalaua s’a născut în partea nordică și vestică a moșiei, fiind reprezentată la început probabil doar de strada Ienăchiță Văcărescu, trasată deci în secolul XVIII (dacă nu chiar XVII). Cealaltă arteră ce străbate mahalaua, strada Profesorilor, este probabil mai nouă (am văzut în articolul trecut că e foarte posibil să nu fi existat încă la 1827).

Cel mai vechi nume al străzii pe care îl cunoaștem este „ulița ce iese la Brâncoveanca” (planul de hotărnicie din 1827), dar în perioada Regulamentului Organic pare să fi fost cunoscută pur și simplu drept ulița Sfânta Ecaterina, pe când strada Profesorilor se numea ulița Bisericii. Actuala stradă Sfânta Ecaterina a fost trasată mai târziu, de’abia în anii 1880, legând strada Bibescu Vodă de strada Profesorilor. Trebuie precizat în acest context că scurtul segment de astăzi al străzii Sfânta Ecaterina dintre străzile Ienăchiță Văcărescu și Profesorilor a făcut parte din vechime din strada Profesorilor, fiind anexat la Sfânta Ecaterina de’abia în 1935 (v. Monitorul Comunal 22.12.1935). În ce privește ulița Sfânta Ecaterina din perioada Regulamentului Organic (strada Ienăchiță Văcărescu de astăzi), traseul ei era unul foarte accidentat, moștenit ca atare din perioada fanariotă. Începea din strada Bibescu Vodă de mai târziu și ținea poala Dealului Mitropoliei mergând spre vest. Cu toate acestea, cam în punctul în care începe totuși un mic urcuș cotea brusc spre sud în unghi de 90º, pentru ca la colțul cu ulița Bisericii (strada Profesorilor) să șerpuiască într’un mic zigzag, deci axul uliței se deplasa cu câțiva metri spre vest și astfel sfârșea în strada Principatele Unite. Cât despre strada Profesorilor, ea a apărut mai târziu în prelungirea frânturii zigzagului, în linie dreaptă până la intrarea din spate în curtea mânăstirii Sfânta Ecaterina, unde cotea mult la stânga pentru a sfârși tot în Ienăchiță Văcărescu.

dsc06980-1
Strada la 1827. Unghiul drept și zigzagul sunt deja vizibile.

Vechea uliță Sfânta Ecaterina pare să fi primit numele de strada Poetului în vremea domniei lui Alexandru Ioan Cuza și anume la moartea lui Iancu Văcărescu (1792-1863), ultimul dintre poeții Văcărești și locatar al străzii. Mai târziu a primit numele lui Ienăchiță Văcărescu (1740-1797), printr’o decizie a Consiliului Comunal din 1913 (v. Mon.Com. 17.02.1913) în care se argumentează că ilustrul poet fanariot s’ar fi născut și ar fi trăit pe această stradă. Este vorba mai mult ca sigur de o confuzie gravă între bunic și nepot, perpetuată uneori până astăzi și aplicată arbitrar chiar unei clădiri de pe stradă (vezi aici).

14555394
Iancu Văcărescu (1792-1863), poetul din strada Poetului

Prima modificare a traseului străzii are loc la începutul anilor 1880, mai precis în anii 1884-1885, în contextul exproprierii și sistematizării vastului domeniu de la poalele Dealului Mitropoliei al familiei Bibescu (moștenitorii Brâncovenilor). Partea dinspre strada Bibescu Vodă a domeniului este transformată în piață comercială, sub numele de Piața Bibescu Vodă, palatul Bibescu demolat și se trasează o rețea de alei în interiorul pieței. Se trasează însă și o prelungire a străzii Poetului până în Cheiul Dâmboviței de curând amenajat. Acest segment stradal delimita astfel una din laturile pieței, lăsând de partea cealaltă doar o mică bucată de teren din vechiul domeniu al Bibeștilor. Pe această fâșie de teren, Primăria avea să construiască în anii 1890 prăvălii și (pe colțul cu Cheiul Dâmboviței) Baia Comunală Bibescu Vodă. Trebuie precizat că la început Piața Bibescu Vodă nu avea nici o clădire sau incintă. De’abia în anii 1900 a fost construită celebra incintă de zid cu porți mari, care domină atâtea fotografii și vederi de la începutul secolului XX, în interiorul căreia existau și unele mici clădiri, fiind organizată ca piață de legume și fructe. Această piață a fost desființată în a doua jumătate a anilor ’30, creându’se astfel pentru prima dată un mare for public în Piața Unirii de astăzi. Cu această ocazie au fost demolate și clădirile de pe cealaltă parte a prelungirii Ienăchiță Văcărescu, cu excepția celei de pe colțul cu Bibescu Vodă.

Panorama
Piața Unirii de astăzi la 1927, cu prelungirea Ienăchiță Văcărescu, între strada Bibescu Vodă și Cheiul Dâmboviței, mărginind Piața Bibescu Vodă de la poalele Dealului Mitropoliei
băi publice 1937
Trei băi publice bucureștene la 1937. Prima din stânga este clădirea Băilor Comunale Bibescu Vodă (Cheiul drept al Dâmboviței colț cu Prelungirea Ienăchiță Văcărescu)

 

(continuarea aici)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s