Casa Profirescu și Școala Ortodoxă

 

Clădirea cea mai cunoscută publicului larg de pe strada Principatele Unite este cea a Colegiului Național de Arte Dinu Lipatti (sau Liceul de Muzică, cum cred că îl cunosc încă cei mai mulți bucureșteni). Este vorba de fapt despre un ansamblu de clădiri de vârste diferite și cu o istorie din cele mai interesante. Vom încerca să o redăm aici, pe scurt.

 

60
planul Borroczyn (1846)

 

Terenul actual al liceului, din Principatele Unite 63 și căpt. Preoțescu 7-9 (vezi și pe Google Maps) a format la început o singură proprietate cu cel alăturat, Principatele Unite 65 (sau 11 Iunie 23). La începutul sec. XIX aveam deci o foarte generoasă bucată de pământ, desprinsă din Livada Mitropoliei, după cum atestă planul Borroczyn din 1846. Terenul era plantat cu pomi și flori și ni se prezintă vizual grație panoramei fotografice executate în jur de 1864 pe Dealul Filaret de Carol Popp de Szathmari (via Muzeul de Fotografie):

 

grădina Profirescu

 

Știm că exista și o casă mică undeva în grădină (în orice caz nu la stradă). Proprietar era în acea perioadă un oarecare Bâsceanu (atestat pe planul de aliniere din 1867). Mai târziu, grădina intră în proprietatea lui I. Popescu, moșier la Mârșa (jud. Giurgiu), până la moartea sa în 1887. În ultimii ani acesta o arendase horticultorului german Friedrich Pildner, care avea florărie și semințerie pe str. Carol nr. 60 (astăzi Franceză 11) și era furnizor horticol al reginei Elisabeta. La moartea fără moștenitori a lui Popescu averea îi este scoasă la vânzare; cităm din descrierea oficială: „Casele cu tot locul lor […], strada 11 Iunie și strada Principatele-Unite, sunt construite în curte, de zid în paiantă, învelite cu olane, având 3 odăi, o sală și bucătărie, o florărie cu geamlâc și un bordei, tot de florărie, curte și grădină mare, împrejmuită cu uluci despărțită de colțul stradei 11 Iunie, deosebit prin uluci, servind ca o grădiniță publică, având și puțină viță.” Ce înțelegem de aici este că de fapt colțul celor două străzi nu era împrejmuit la stradă, ci deschis și despărțit de restul proprietățiii, fiind amenajat ca un fel de mică grădină particulară deschisă pentru marele public (după cum atestă de altfel și planul din 1885).

 

Cel care a cumpărat grădina după moartea lui Popescu a fost Haralambie, fiul moșierului și comerciantului Dimitrie Profirescu. Din păcate nu am putut obține prea multe informații despre acest Haralambie. Știm că era vlăstarul unei familii înstărite, bine implantate în această zonă a Dealului Mitropoliei, după cum vom vedea cu alte ocazii. Ce activități desfășura el personal nu știm, dar cert este că era pe cont propriu un om bogat. Aceasta rezultă din chiar dimensiunile și somptuozitatea proiectului său imobiliar din str. Principatele Unite, precum și din faptul că la moartea tatălui său în 1892 a renunțat oficial la partea sa de moștenire în favoarea fraților săi. A construit mai întâi clădirea de pe colțul cu 11 Iunie (astăzi Principatele Unite 65 sau 11 Iunie 23), ce pare să fi fost gândită ca imobil multifamilial pentru închiriere (imobil de raport). Construcția a avut loc în primii ani 1890 (vezi aici), ocazie cu care s’a făcut și alinierea (colțul era înainte rotunjit), la care proprietarul a primit adaos de teren.

 

Pr. Unite 65 1
Pr. Unite colț 11 Iunie

 

Ulterior, în 1896-97, Profirescu și’a construit și reședința proprie, vila de lux în stil eclectic pe care o vedem astăzi la nr. 63. Se pare însă că acest proiect s’a dovedit un pic prea extravagant pentru proprietar, dat fiind că în doar câțiva ani (cel mai târziu în 1903) imobilele sunt scoase la mezat de Creditul Funciar Urban pentru datorii. Această instituție financiară a reușit să vândă repede imobilul de raport de pe colț (și de atunci datează despărțirea celor două proprietăți), însă casa Profirescu cu uriașa sa grădină a fost locuită de chiriași ai Creditului timp de aproape un deceniu. De’abia la 1912 i s’a găsit un cumpărător pe măsură, anume nou înființata Societate Ortodoxă Națională a Femeilor Române (SONFR).

 

scoala-normala-Principatele-Unite-

 

SONFR a fost cea mai importantă organizație feministă (proto-feministă) din România primei jumătăți a sec. XX. Organizată pe sistemul comitetului de doamne, dar dominată de figura cu totul remarcabilă a Alexandrinei (Didina) Cantacuzino (n. Pallady), una dintre nurorile Nababului, Societatea și’a propus, și în bună măsură a și reușit, înfăptuirea unei consistente opere sociale, materializată printr’o rețea de școli, grădinițe, biblioteci, sanatorii etc. Totodată a fost asociată foarte mult și cu cinstirea eroilor din Primul Război Mondial (i se datorează construirea Mausoleului de la Mărășești), cu propaganda naționalistă și, din anii ’30, cu politica extremei drepte românești. Poate cea mai cunoscută instituție patronată de SONFR a fost chiar școala de fete din str. Principatele Unite, la vremea aceea unul din foarte apreciatele institute de domnișoare ale Bucureștiului.

DSCN5807
planul casei Profirescu și al corpului 1914
Pr. Unite 63 2
corpul de clădire din 1914

 

 

 

 

 

Casa Profirescu, preluată de SONFR la 1912, nu era în sine un local suficient pentru nevoile Societății. Aceasta a fost însă atrasă de generoasa grădină a casei, ce oferea potențial de extindere. Într’adevăr, în 1914 este clădit corpul nou al școlii, după planurile arhitectului de origine italiană Cesare Fantoli (vezi foto). În perioada Primului Război Mondial, școala nu a funcționat ca atare, clădirile sale fiind folosite pentru a găzdui unul din principalele spitale militare ale Capitalei aflate sub ocupația germană. Imediat după Război, a găzduit un orfelinat al Societății pentru Ocrotirea Orrfanilor de Război, pentru ca apoi școala de fete să își reia activitatea. Tot după Război s’au încheiat și operațiunile de trasare a noii străzi căpitan Gheorghe Preoțescu, care urmează traseul unei vechi linii de hotar dintre grădini, astfel că școala nu a pierdut o suprafață însemnată de teren cu această ocazie. SONFR a continuat să folosească clădirile pentru institutul său de domnișoare până la desființarea sa și naționalizarea școlilor particulare, în 1948. După acest moment, imobilele sunt încredințate Liceului de Muzică Dinu Lipatti, instituție consacrată a învățământului artistic bucureștean, care le folosește până în ziua de astăzi. Profitând de existența intrării secundare din strada căpt. Preoțescu, liceul a construit în perioada comunistă două noi clădiri în partea din fund a terenului, cu adresa căpt. Preoțescu 7-9; una servește drept cămin de elevi iar cealaltă găzduiește Liceul de Coregrafie Floria Capsali.

 

Pr. Unite 63 3
clădirile postbelice

 

Vezi și:

Monitorul Oficial 07.09.1884, 26.09.1887, 05.06.1888, 03.12.1899, 19.02.1905, 16.10.1909, 14.03.1919.

 

Găsiți postarea și pe site-ul proiectului Meremet.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s