Adnotată și probabil realizată de un amator germanofon – poate un membru al comunității locale, sau poate un militar din trupele Puterilor Centrale, care ocupaseră orașul la începutul lunii decembrie 1916 – fotografia de mai jos s-a întors acum nu mai mult de o săptămână la București. Tocmai bine pentru a nu rata șansa unui scurtcircuit cronologic la distanță de un secol: 4 martie 1917 / 2017.
Un personaj neidentificabil cu alură feminină, poate clericală, undeva într-un București acoperit de zăpadă. Contururile imprecise ale planului secund ne lasă să întrevedem curtea mai curând generoasă a unui ansamblu arhitectural cu două corpuri; cel din stânga are un singur etaj, cel din dreapta pare să aibă două. În fundal, dincolo de linia brazilor care mascau poate gardul ansamblului, se profilează cornișa unei costrucții mai scunde.
Aceste câteva indicii mă fac să cred că ne aflăm mai curând în curtea unei instituții civile sau confesionale bucureștene, decât în cea a vreunui imobil de raport: un pensionat, un spital, un azil. Dar de aici încolo, mă tem că pășim într-un teritoriu care nu se cere cercetat la dată fixă.
Ori poate vom fi atins deja acel punct în care ambițiile documentare trebuie să cedeze în fața insondabilului suprafeței fotografice?
Sâmbătă, 4 martie 2017 a fost o zi însorită, fără urmă de zăpadă.
Laboratorul de memorie urbană 